Emil Boc a precizat că trebuie ajustate cheltuielile din PIB.
"Ca să ajustăm 1,1% din PIB, o să reducem cheltuielile în ceea ce priveşte achiziţionarea de autoturisme, o să reducem salariile bugetarilor de lux, am redus deja salariile lor de la 30.000 de euro pe luna la maxim 3000 de lei pe luna dar mai lucrăm la o lege unică a salarizării", a declarat Emil Boc.
Emil Boc a spus că Guvernul intenţionează să comaseze măsurile anunţate ca alternative de preşedintele Traian Băsescu şi ministrul Muncii, Marian Sârbu.
"Vom comasa şi vom reduce din agenţiile guvernamentale pentru a atinge ajustarea de 1,1% din PIB. În ceea ce priveşte propunerile FMI, eu sunt de acord şi cu reducerea cu 5% a numărului funcţionarilor publici, dar şi cu îngheţarea salariilor", a spus Emil Boc.
Premierul a arătat că cele mai multe reduceri de cheltuieli şi concedierile vor fi făcute la nivelul ministerelor şi al agenţiilor sau al instituţiilor aflate direct în subordinea Guvernului, astfel că o serie dintre acestea vor fi comasate sau desfiinţate.
Premierul nu a spus care categorie de venituri va fi ajustată în curând.
"Am depus deja o iniţiatvă pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Nu este o teză nouă, este o opinie pe care am dezbătut-o cu colegii din PD-L. O să fie eliminate şi sporurile speciale ale demnitarilor, care sunt de 3 sau 4 ori mai mari ca salariul", a explicat premierul Emil Boc strategia Guvernului de reducere a cheltuielilor.
"Principala mea prioritate este păstrarea locurilor de muncă. Acesta este principiul de bază de la care pornim. Guvernul vrea să păstreze toate locurile de muncă, chiar dacă asta înseamnă reducerea sporurilor. Ca exemplu, Cancelaria primului-ministru a a fost desfiinţată, iar atribuţiile Cancelariei au fost preluate, dar fără să crească un post. Mai mult, ne-am încadrat în buget fără să creştem un post şi fără să mărim salariile. Prin această măsură am vrut să arătăm că se poate, pentru că e simplu să spui că ai nevoie de 200 de persoane care să stea să taie frunze la câini. Prin aceste măsuri vom repara abuzurile salariale. Statul trebuie să taie osânza şi să lase restul funcţional, pentru că cei din vârful piramidei vor fi primii care vor strânge cureaua", a arătat premierul.
"De la 1 aprilie, niciun pensionar nu va avea o pensie mai mică de 300 de lei, iar de la 1 octombrie, niciun pensionar nu va avea o pensie mai mică de 350 de lei. Mai mult, vom încerca o creştere a salariilor şi a pensiilor, pentru că acest guvern nu are nimic cu actorii sau cu alte categorii sociale. Guvernul are probleme cu sistemul", a spus actualul prim-ministru.
"Sperăm să adaptăm anul acesta legea salarizării unice, iar în cazul legii cumulului pensiei cu salariu, ea nu va mai fi permisă dacă depăşeşte peste 1.500 lei. Actorii, profesorii, medicii pot cumula pensia cu salariul dacă nu depăşesc acest prag", a adăugat Boc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu